Despre mine

***

          Am zis că e momentul să ne cunoaștem mai bine și să vă dezvălui (celor care nu mă cunoașteți) cine sunt și ce caut eu aici :)
       Numele meu este Irina. Îmi pare bine să te cunosc :) Da, pe tine, cel/ cea care citești aceste rânduri. Am 21 de ani și sunt din Pitești. De când sunt studentă la Universitatea Transilvania ( SEAA- Informatică Economică) mi-am mutat domiciliul la Brașov, dar mă găsiți acasă în weekend-uri și vacanțe. 

         După cum v-ați dat seama, mă ocup de meșterit lucrușoare, dar nu este singura mea activitate. Îmi place să mă plimb și să vizitez locuri deosebite, să fac fotografii, să casc gura prin magazine (că nu avem mereu buget pentru shoppingăreală, iar privitul e moka) și să mă uit la seriale. La ce seriale? Păi.. le ador pe cele polițiste(am luat gena de la mami <3 ): CSI -New York și restul, Criminal Minds, Ncis - Los Angeles și muulte, muuuuulte altele. Spre rușinea mea, nu prea sunt pasionată de citit, așa că nu am cărți preferate despre care să vă vorbesc, dar vă pot menționa bloguri ale unor fete drăguțe, pe care le urmăresc cu drag.
         Pasiunea pentru handmade am descoperit-o acum trei ani și tot atunci, am scris prima postare pe blog. Între timp am mai crescut și am decis că este nevoie de o schimbare. Așa a luat ființă acest colțișor de suflet, această nouă căsuță pentru postări frumoase :)

***

Cam atât despre mine. Dacă aveți curiozități, dați-mi de știre și promit să răspund provocării. 
V-am pupat! :*


Popular Posts

Lovely Followers

Like us on Facebook