Să recondiționăm || Suport de lumânare
08:39
Hey, hey!
În sfârșit e vineriiiii! Nu știu voi, însă eu ardeam de nerăbdare să vină ziua asta. Nu pot să mă plâng, mi se pare că a trecut destul de repede săptămâna, dar parcă tot mai bine e când știi că ai zi liberă, dormi cât vrei, faci ce vrei.. știți voi despre ce vorbesc :)
Așa cum v-am zis pe facebook, săptămâna trecută am încercat o nouă recondiționare. De data asta, obiectul supus acestui proces a fost un biet suport de lumânare din ceramică. Mi se părea simpatic și înainte, dar cu ajutorul tehnicii șervețelui i-am adăugat un plus (zic eu). Am început prin a-l curăța bine, după care am pictat exteriorul cu grund acrilic alb. Să fiu mai corectă, am tamponat cu un burețel deoarece îmi place mai mult efectul final. Următorul pas a constat în aplicarea șervețelului în același mod în care îl aplic mereu (vezi aici). La final, am aplicat două straturi de lac mat pentru protecție.
Sunt curioasă: ce părere aveți de rezultat? Cred că am luat un ”microb” pentru că am devenit fan-recondiționări. Mereu mă gândesc la ce lucrușoare aș mai putea modifica și cum să le transform în ceva nou. Cu siguranță veți mai vedea pe blog genul acesta de postări. Poate așa reușesc să vă inspir și pe voi să oferiți un nou început unor obiecte uitate de demult.
Weekend fain, dragilor! Ne revedem curând! :*
6 comentarii
Doamne cat este de frumos <3, arata superb, felicitari!.
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos ^_^
ȘtergereCe frumos a iesit! <3
RăspundețiȘtergereHi hi.. multumeeesc <3
ȘtergereCe tare! Imi place la nebunie rezultatul final!
RăspundețiȘtergere❤️
Ce ma bucur <3 :*
Ștergere