Pufoșenie albastră || Part 1
21:40
La ceas de seară, m-am întors cu o postare nouă. De data asta vreau să îți arăt noul meu cardigan. L-am așteptat cu mare nerăbdare și fiind super încântată, l-am purtat deja în două combinații. Azi îți voi arăta doar una dintre ținute. Pe cea mai specială o păstrez pentru zilele următoare când va ieși din nou soarele că e musai să fie prezent :)
Uitându-mă prin șifonier, mi-am dat seama că sunt fan al acestor obiecte vestimentare (și fie vorba între noi, tot mai îmi doresc și altele). Mi se par perfecte pentru primăvară și ușor de asortat atât la pantaloni, cât și la fustițe și rochițe. Duminică am ales să port cardiganul menționat anterior într-o ținută mai lejeră, de plimbare. Am fost pe Valea Oltului și, cum gradele din termometre au scăzut destul de mult, l-am asortat la blugi și converși. În caz că te întrebi, daa.. este foooarte pufos și în același timp, călduros.
Trebuie să îți spun că l-am achiziționat de aici, chiar din magazinul despre care ți-am povestit în postarea aceasta. Fiind un produs comandat online, am avut ceva emoții. Însă trebuie să recunosc faptul că mi-a depășit așteptările și cu siguranță voi mai comanda și alte lucrușoare.
Deocamdată te las cu pozele și îți promit că ne vedem curând. Trebuie să îți arăt și cea de-a doua combinație, în care am asortat cardiganul cu o rochiță nou intrată în garderobă :)
Săptămână frumoasă îți doresc! Pupicei.
9 comentarii
Foarte dragut cardiganul, culoarea e atat de placuta :X
RăspundețiȘtergereMultumesc. Da, este o culoare care iti da o stare de liniste <3
Ștergereador culoare, pare de calitate..sunt curioasa cum arata dupa prima spalare
RăspundețiȘtergereSi eu am ramas surprinsa de material. Te tin la curent in legatura cu spalarea :D
ȘtergereEu am avut impresia ca este mai lungut, ca un pardesiu. Culoarea e tare faina!
RăspundețiȘtergerexo
Din pozele de pe site, si eu am avut aceeasi impresie :) L-am masurat si are exact lungimile specificate asa ca explicatia ar fi inaltimea mea :D
Ștergereculoarea este super ,iar pozele au iesit superb ,o locatie bine aleasa pentru aceasta timuta
RăspundețiȘtergereHey! Multumesc frumos, Raluca :)
ȘtergereFrumoasă fată, frumos blog. :)
RăspundețiȘtergere